Despre întâlnirea cu Anna Todd

 

 

 

Vă îmbrățișez de aici, de sub un covor arămiu de frunze pentru că octombrie e aici în toată splendoarea. M-am gândit că trebuie să împărtășesc cu voi această experiență minunată.

Spun asta pentru că ziua de 7 octombrie a fost una plină de zâmbete, povești, oameni noi și cel mai important este că toți ne-am adunat acolo, în raiul cărților de la Cărturești, cu același scop, de a o întâlni pe Anna Todd.

Știu că majoritatea dintre voi vă gândiți că poate a fost o pierdere de timp să merg să o văd și să îi citesc cărțile. Da, cu toții cred că am auzit de seria fenomen, ,,After” și pe ce se bazează, iar asta duce la critici răutăcioase.

Sinceră să fiu, nici eu nu eram mare fană Anna Todd și nici acum nu pot afirma cu toată tăria că sunt o fană înfocată, dar după ce am întâlnit-o și am ascultat ce a vrut să ne transmită, am început să o apreciez foarte mult.

Da, știu deja că unii dintre voi credeți că Anna este o autoare care scrie prost, care primește toate aprecierile și faima peste noapte, dar nu e chiar așa. Da, poate, ceea ce scrie ea nu este de cele mai mari topuri de literatură sau poate că ceea ce scrie ea nu e chiar de 5/5 steluțe, dar nici defăimarea și răutatea pe care le primește Anna și cărțile ei nu le merită. Spun asta pentru că am văzut mici frânturi și am înțeles cine e Anna Todd și ce vrea ea să transmită prin ceea ce scrie.

Anna ne-a spus că ea a scris pentru a trece peste greutățile de a fi soție de militar la o vârstă fragedă, deci practic ea face ceea ce facem și noi ca cititori și viitor scriitori, încercăm din răsputeri să ne rupem de realitatea crudă, care nu e mereu așa de frumoasă cum ne dorim, așa că Anna și noi toți ne creionăm propriile lumi/povești sau citim povești scrise de alții prin filele cărții pentru a ieși din cotidian.

Ceea ce vreau eu să spun e că poveștile perfecte pe care noi le citim în diferite romane YA, SF, Romance și alte genuri, nu putem să le găsim la fel de perfecte și în viața reală, în viața reală noi suntem și scriitor și cititor în același timp a propriei povești, a vieții, pentru că noi nu putem anticipa niciodată ce se poate întâmpla cu adevărat în viața noastră. Pe asta se bazează și Anna, pe realitatea crudă, pe întorsăturile bruște și neașteptate pe care ziua, săptămâna, luna sau chiar viața le poate lua. Cam așa ne-a spus și noua Anna, că nici măcar ea nu poate ști ce se va întâmpla în propriile cărți pentru că surpinderile și întorsăturile sunt la tot pasul.

Anna a mai vorbit și despre hate-ul pe care îl primește din diferite motive, când a scris ,,After” primea comentarii pozitive, iar la ceva timp primea de la aceleași persoane că scrie nasol, că e grasă și frustrată și alte răutăți, ea ne-a mărturisit că la început o deranjau și descurajau, dar acum le ignoră și mai zice câte o replică pe care ar spune-o persoanele cu încredere în sine, în ceea ce face și cu tupeu.

Despre cartea lansată, ,,Cele mai strălucitoare stele”, nu știu foarte multe pentru că încă n-am citit-o, dar când o voi citi clar îmi voi exprima părerea sinceră despre ea printr-o recenzie. Ceea ce știu este că personajele principale au legătură strânsă cu armata, Karina știe ceea ce înseamnă să umblii din garnizoană în garnizoană, înțelegând că soldații se întorc de pe front cu amintiri dureroase, de aceea ea hotărăște să se îndepărteze de această lume. Până când își face apariția misteriosul Kael, un soldat serios.  Pare intrigant să aflăm cu adevărat cum e o viață a unui soldat, nu doar ceea ce vedem dincolo de ecran. Anna a spus că se regăsește mai mult în personajul Karina decât în Tessa, iar Kael seamănă cu soțul ei. Este o poveste mult mai dramatică și profundă decât ,,After”, mie așa mi-a lasat impresia până acum, dar vom vedea.

Despre Anna și ziua aceea de duminică aș vorbi ore în șir, dar cel mai bun sfat pe care eu l-am desprins din discursul și răspunsurile ei este: „If you want to become a writer, just write!” ceea ce înseamnă că tu, cel care vrea să scrie, sau scrie să nu renunțe niciodată chiar dacă primești păreri răutăcioase ce te vor descuraja, tu trebuie să lupți pentru visul tău.

Despre Anna ca persoană nu pot spune decât că este minunată pentru că este o persoană foarte veselă și de treabă care împrăștie și împarte zâmbete oricui și oricând ceea ce face pe oricine din jurul ei să zâmbească și să topăie de fericire.

Faptul că am reușit să o cunosc pentru mine este foarte important și cred că ziua asta nu o voi uita, ziua în care autoarea pe care o îndrăgesc și o apreciez ne-a spus să ne împlinim visurile și să nu dăm importanță răutăților, ci să credem în noi și în visurile noastre. Iar pentru mine asta a însemnat ziua perfectă, ziua în care am învățat că visurile pot deveni realitate doar dacă nu ne dăm bătuți, iar zâmbetul Annei mi-a adus fericire în suflet. Anna Tood, o scriitoare despre ce se poate întâmpla în viața fiecăruia într-un mod sau altul, o persoană specială care împărtășește iubire.

 

43322935_2309315049110460_8398420196385095680_o

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s