Recenzie: ,,Tot ce nu ți-am spus” de Celeste NG

 

            998865            Titlu original:Everything i never told                                                        you

         Autor: Celeste NG

Editura: Litera

Gen:  Psychology

Anul apariției: aprilie 2016

Nr. pagini: 240

                                                            Disponibilă: aici.

 

 

 

sinopsis2

 

„Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu asta.“

Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

 

sinopsisrecen

O dimineață frumoasă de primavară alături de familie, adunați pentru micul dejun, tata citind ziarul cu ceașca de cafea și farfuria cu mâncare pe masă, Marilyn pregătind ca de obicei, bolurile de cereale alături de ouă fierte, prăjite sau omletă, fiecare servind ceea ce își dorea în acea dimineață, Nathan savurând somnoros ouăle sale preparate în diferite moduri, Hannah plimbând cerealele în diferite direcții cu lingura prin lapte ca gondolele pe râu, iar Lydia copilul care ține echilibrul familiei intact… întarzie.

Celeste pune în prim plan multe aspecte psihologice tulburătoare: rasismul, marginalizarea de către colegi, ajungând la încercări disperate de a schimba vremurile și obiceiurile de atunci.

Cartea este o tornadă de emoții, stări, vise, încercări și suferință care te amețește o dată cu capitolele scurse, pe parcurs realizând lucruri, alimentând întrebările tale asupra ta, asupra  viitorului sau asupra trecutului tău.

Atunci când Lydia dispare subit, în dimineața de 3 mai, norii gri și vântul aspru se instalează treptat pe casa și sufletele familiei Lee. Copilul lor favorit în care și-au implantat visele și speranțele… dispăruse, iar o dată cu Lydia și frumusețea delicată a familiei.

Și acum în timp ce scriu gândurile îmi sunt neclare, învolburate la fel ca sufletele acelor personaje care mi-au dat cugetul peste cap, încurcând piesele între ele, izbindu-se unele de altele, ajungând frânturi.

Ceea ce Celest a reușit să scrie m-a uimit, indignat, înfricoșat, bucurat în același timp. Reușește să atingă subiecte devastatoare în vremuri în care lumea nu acceptă necunoscut, pe acela sau aceia care ies din tipar, dându-le impresia că dezmembrează modul lor de trai.

Am atâtea de spus despre familia pe care autoarea a creionat-o încât mintea nu le poate ordona. Vezi și bune si rele atât în personaje cât și în roman, din care, personal, am învățat destule. A fost o lectură năucitoare, zbuciumantă cu fiecare rând citit. Printre frazele citite se despicau lecții în fața ochilor mei, reușind să îmi inducă o stare meditativă asupra vieții mele: Dacă voi face aceleași greșeli ca Marilyn? Sau dacă îmi voi compromite visurile?

Lydia este soarele care luminează planetele care se rotesc în jurul său. Centrul căminului este Lydia, care încearcă să readucă la realitate visul mamei sale, care de când s-a născut a devenit și al său, în timp ce creează o pătură protectoare pentru a estompa coșmarul tatălui său.

 

21291042_1885576761763271_1370974610_n

 

       ,,La etaj, Marilyn deschide ușa de la camera fiicei ei și vede patul neatins: colțurile perfecte ale cearșafului încă îndoite sub marginea cuverturii matlasate, perna încă umflată și convexă.

Nimic nu pare nelalocul lui.”

 

      ,,Marilyn închide ochii. Poate când îi va deschide Lydia va fi acolo, cu pilota trasă până peste cap ca de obicei, doar șuvițe de păr ieșind de dedesupt. O umflătură îmbufnată sub pilotă, cine știe cum n-a observat-o înainte. ,,Eram în baie, mamă. Am coborât să-mi iau niște apă. Am fost aici, în pat, tot timpul.” Dar sigur, când se uită din nou, nimic nu s-a schimbat. Sub perdelele trase, fereastra licăre ca ecranul gol al unui televizor.”

 

       ,,Rămâne cu privirea ațintită în podea în vreme ce pășește spre ușa din față, de parcă urmele Lydiei ar putea fi imprimate în preșul de pe hol.”

 

Soarele de acum câteva clipe ce împrăștia razele sale calde asupra căminului plin de iubire pălește odată cu venirea norilor gri, umbrind frumusețea maiestoasă a soarelui, prevestind amărăciunea ce va cuprinde atât familia, cât și micul cartier. Furtuna a acaparat totul, iar cutremurul s-a produs în sufletele lor, din zilele frumoase de primavară cu familia au devenit nopți de iarnă aspre, înfiorătoare, iar înăuntrul fiecărui apropiat al Lydiei  șuiera vântul acerb, lăsând în urmă conștiințe cu milioane de întrebări.

Lucrurile frumoase, liniștite, perfecte ale familiei dispăruseră în același timp cu Lydia, când soarele vieții lui Marilyn apuse și o dată cu ea noaptea s-a lăsat, dezvelind coșmarul pe care Lydia l-a protejat cu atâta stăruință, nepăsându-i de consecințe. De mică, Lydia a pictat peste neînțelegerile din familie, peste regretele mamei sale pentru că s-a căsătorit prea devreme și visul ei de a deveni medic s-a dus pe apa sâmbetei, peste frica tatălui de a nu se integra din cauza faptului că erau asiatici, dar o dată cu pierderea ei, pictura s-a spălat lăsând la suprafață tulburările trecutului de mult îngropate.

 

   ,,Mama lor se întoarce în bucătărie și, pentru o magnifică frântură de clipă, Nath răsuflă ușurat: uite-o pe Lydia, și e bine mersi. I se întamplă uneori – chipurile lor seamănă atât de bine, încat o vezi pe una cu coada ochiului și crezi că-i cealaltă…”

 

        ,,Toată viața, Marilyn avea să se simtă iritată de faptul că mama ei avusese dreptate. Trecuse cu bine de cursul de chimie, își luase diploma în fizică și bifase toate cerințele pentru școala medicală…  Târziu în noapte, aplecată peste manualele ei, […] Imaginându-se în halat alb de medic, punând o mână răcoroasă pe o frunte înfierbântată ori lipindu-și stetoscopul de pieptul unui pacient…Era o imagine  aflată exact la polul opus față de viața mamei ei…”

 

21245352_1885576721763275_1130700478_n

 

   ,,În camera aceasta, o durere adâncă o inundă, de parcă oasele în sine i-ar fi sinstrivite. Și totuși, îi dă o senzație plăcută.

Totul aici îi amintește de ce ar fi putut deveni Lydia.”

 

   ,,Încă de când era mică Lydia își dorise să fie medic, așa cum visase și mama ei odinioară.”

 

Asta își dorea Marilyn pentru Lydia: să fie un doctor de prestigiu așa cum voia ea înainte de a se căsători, să salveze nenumărate vieți, să fie mândră că pacientul pleca cu zâmbetul pe buze. Marilyn trăia prin Lydia, credea ca Lydia va reuși lucrurile pe care ea le-a eșuat… Dar ceea ce Marilyn nu știa era că fetița ei nu mai voia să spună  ,,da” la orice mama ei îi spunea… Voia să se descopere pe sine, să fie Lydia pe care ea o preferă, nu cea pe care o preferă mama și tatăl ei.

 

,,Un zâmbet transmite  <<Îmi placi. Mă faci fericit. Mă bucur să te văd.>> ”

 

  ,,Dar să nu uiți: școala nu înseamnă totul. Nu e la fel de importantă ca prietenia sau ca dragostea.”

 

tot ce nu ti-am spus2

 

,,—Am picat.

     Era ca și când, își spusese Hannah, ar fi fost furioasă pe mama, furioasă pe ei toți… Chipul ei era calm, ca de piatră, dar Hannah zări tremurul vag – al  umerilor lăsați, al maxilarului încleștat. De parcă ar fi fost pe punctul de a se sfărâma în bucăți.”

 

Atunci când joci un rol în propria poveste, îmbrăcând măști zi de zi, spunând replici fără oprire, ajungi să deteriorezi personajul cel mai realist, pur și frumos, cea sau cel care ești tu cu adevărat.

 

Așa se simțea Lydia. Prizonieră în personajele pe care părinții le conturau pentru ea de când era în scutece, dar ceea ce ei nu au înteles era că Lydia nu știa cine e fără măștile ei, fără replicile, lucrurile sau faptele pe care părintii ei voiau ca ea să le spună sau facă, era pierdută. Odată cu durerea și epuizarea, aparențele s-au evaporat.

 

     ,,Oamenii decid că ești într-un fel sau în altul înainte să apuce să te cunoască. Și privindu-l, continuă pe un ton acid: Cam cum ai făcut tu cu mine. Toți cred că știu totul   despre tine.

Numai că tu nu ești niciodată cine cred ei că ești.”

 

        ,,Fumul îi arse plămînii, îi dădu senzația că i se învârte capul și apoi, deodată, se simți limpede  și alertă. E ca atunci când te tai la deget, își spusese ea: durerea și sângele îți amintesc că ești în viață. Suflă aerul, un mic ciclon, învârtejindu-se printre dinți, și-i întinse bricheta.”

 

tot ce nu ti-am spus1

 

            ,,Bricheta scânteie când o scoase din locașul de pe bord și apăsă țigarea în centru, capătul ei sfârâind negru pe metalul încins, apoi portocaliu, de parcă ar fi sângerat.”

 

Cu trecerea timpului, Lydia se maturiza, vrând să descopere lucruri pe care adolescenții le fac, să fie nechibzuită, să nu se mai gândească de zece ori pentru a face ceva, să trăiască la maxim perioadele vieții. Adolescenta cu ochi albaștri și părul brunet realiza pe zi ce trece că e prinsă într-o colivie.  Voia cu ardoare să scape dincolo de gratiile lumii ei. De aceea Lydia își găsește refugiul în compania lui Jack.

 

Nathan și Hannah sunt personajele care privesc totul din umbră, trăind în obscuritate din cauza Lydiei, dar cu toate acestea sunt personaje bine descrise. Atunci când sora lor a dispărut au fost răpuși de durere încât au încercat din răsputeri să afle cum se simțea Lydia de fapt.

Hannah e un caracter cheie, analizând tot ce se întâmplă în jurul ei, scoate la capăt adevărul despre noaptea sumbră de mai. Pășind pe urmele surorii ei, mergând în locul în care a dispărut, căutând indicii, cercetând fiecare gest ale persoanelor din jur sau ale potențialilor suspecți.

 

Acțiunea alternează într-un mod derutant între trecut și prezent împletindu-se cu tensiunea, frica și neliniștea. Tabloul pe care autoarea l-a așternut pe hârtie este distorsionat, plin de culori, cu multe înțelesuri care ți se dezvăluie pas cu pas când îl privești. Ansamblul conferă un curcubeu colorat de la cele mai închise la cele mai deschise culori, de la cele mai crunte la cele mai frumoase sentimente.

 

rati

 

O carte frumoasă, alcătuită din imperfecțiuni camuflate frumos, împachetate cu o mireasmă amețitoare, dar ucigătoare. Pentru acest roman care lovește cititorul din plin ofer 4/5 steluțe.

4.jpg

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s